Odata luata decizia, am petrecut linistit ultima seara in Laos, cu o portie zdravana de mancare traditionala – Jeow – si o supa de legume generoasa, o plimbare scurta prin sat si o seara linistita de citit, a adapost de ploaia amenintatoare. Jeow este un fel de pasta din diverse (pe baza de chili foarte picanta, pe baza de alune este dulceag picanta, etc). Eu am ales jeow din vinete si e un amestec de vinete tocate cu ceapa verde si alte verzituri si arome – delicios. Pasta asta se serveste cu legume putin fierte, pe care le inmoi in pasta si orez lipicios (am facut o pasiune pentru orezul lipicios de-a lungul excursiei mele).
Dupa ce m-am zvarcolit o vreme in asternut visand la pui fripti, m-am trezit la primele ore ale diminetii, ca sa constat cu bucurie ca rufele mele sunt spalate, uscate si impachetate si pot sa plec linistita mai departe. Asa ca am luat micul dejun, mi-am incheiat socotelile la pensiune si am pornit spre statia de autobuz, unde am prins ultimele locuri decente intr-un mini-autobuz vechi si ponosit care mergea catre frontiera, la Huay Xai. Am avut noroc sa prind printre ultimele locuri pe scaun, pentru ca la cateva minute dupa, autobuzul s-a umplut ochi cu calatori (majoritatea localnici) adunati claie peste gramada, agatati unii de altii. Nu am calatorit in viata mea intr-un autobuz mai aglomerat decat asta; si sa nu uitam ca e vorba de mai bine de trei ore de mers, nu de doua statii in Militari. Ca sa fie pe inteles, omul care se ocupa de bagaje in autobuz a calatorit deasupra autobuzului pentru ca inauntru nu mai avea loc… La aglomeratie s-a suprapus si muzica lacrimogena laotiana, o lalaiala repetitiva, fara de cap si fara de coada, precum si serpentine nenumarate si santuri in sosea; un drum de vis.
Noroc ca am ajuns cu bine si mi-am cautat drumul direct spre frontiera. Traversarea in Thailanda a fost ordonata, fara mari probleme, iar odata ajunsa de partea cealalta, incetul cu incetul am inceput sa ma simt ca acasa.
Am avut repede ocazia sa imi reamintesc cat de prietenosi sunt thailandezii, cand gasca de taximetristi de la aeroport mi-a oferit sa mananc cu ei mango crud cu sos picant. S-au distrat un pic sperand sa imi ia gura foc de la sosul picant, dar asta nu a afectat cu nimic actul lor de generozitate.
Cum am parasit frontiera intr-un tuk-tuk si am pornit pe soselele Thailandei, am inceput sa ma simt dintr-o data ca acasa, in atmosfera familiara si prietenoasa. Mi-am reamintit de prima luna a excursiei mele si am constatat cat de mult mai relaxat am ajuns sa calatoresc in comparatie cu primele zile. Traversand orasele, au inceput sa apara magazinele Seven Eleven si un sentiment de bucurie puternica m-a invadat, avand senzatia ca m-am intors in civilizatie. Mi-am amintit de inceputul calatoriei, la Bangkok: faptul ca 7/11 era singurul tip de magazin cu de toate (limitat, bineinteles) mi s-a parut foarte restrictiv; dupa trei luni de calatorie si dupa ce in Laos, Vietnam si Cambodgia oferta de magazine a fost si mai putin substantiala, confortul oferit de 7/11 mi s-a parut de-un lux nemaipomenit.
A fost extrem de usor si fara peripetii sa ma urc in autobuzele potrivite si cateva ore mai tarziu eram deja in Chiang Rai si ma intalneam din nou cu Josie, olandeza, care isi petrecuse toata ziua la piscina unui hotel.
Am mancat impreuna pentru ca eram amandoua moarte de foame si dupa ce am dat o tura in bazarul de noapte, ne-am intepenit la o bere intr-un bar in apropierea pensiunii, unde am intalnit alti cativa olandezi si vreo doi spanioli. In seara aia m-am culcat linistita si am dormit confortabila, simtindu-ma din nou, ca acasa.
No comments:
Post a Comment